Please install the Adobe flash player

Get Adobe Flash player

  • md
  • ru
  • en
  • fr
search

Înregistrarea solemnă a căsătoriei

 

 

În perioada incipientă, de consolidare a sistemului organelor de stare civilă, solemnitatea de înregistrare a căsătoriei se reducea la un text simplificat, sec şi rigid, lipsit de spiritualitate. Odată cu trecerea timpului şi acordării evenimentelor familiale semnificaţii mai puternice, înregistrarea solemnă a căsătoriei obţine o nouă configuraţie: devine deosebit de sufletească, emoţionantă, expresivă şi bogată în conţinut.


Necesitatea augmentării rolului căsătoriei în societate a determinat preluarea şi dezvoltarea practicilor existente de către sistemul contemporan al organelor de stare civilă.


Concursul ”Înregistrarea solemnă a căsătoriei”, obiectivele prioritare a căruia au fost dezvoltarea abilităţilor profesionale şi stimularea creativităţii funcţionarului de stare civilă a fost conceput, sub aspect organizatoric,  în două etape.


În  primă etapă, competiţia s-a realizat între oficiile stare civilă potrivit principiului teritorial. În scopul evaluării rezultatelor etapelor zonale şi identificării finaliştilor s-a creat o comisie ad-hoc. Procesul de jurizare a fost guvernat de criterii prestabilite, făcute publice concurenţilor din timp.

 

Astfel, legalitatea, ţinuta, aspectul estetic, limbajul, retorica şi scenariul au constituit factorii decisivi în aprecierea rezultatelor competiţiilor zonale.

 

Etapa finală, dedicată deznodămîntului concursului, s-a materializat într-o festivitate de nivel republican, la care s-au desemnat laureaţii şi s-au înmînat premiile.

 

 

 

„Înregistrarea solemnă a căsătoriei 2003”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Inapoi  
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
voteaza
Rezultatele