Please install the Adobe flash player

Get Adobe Flash player

  • md
  • ru
  • en
  • fr
search

Cel mai bun oficiu de stare civilă

 

 

Cel mai complex concurs, atît sub aspectul organizatoric cît şi al conţinutului, însumînd toate domeniile de activitate ale funcţionarului de stare civilă este „Cel mai bun oficiu”, lansat în anul 2004.

 

Organizarea acestui concurs a avut ca obiectiv principal stimularea abilităţilor profesionale, calităţilor creative şi perfecţionarea pe plan profesional a colaboratorilor subdiviziunilor teritoriale ale Serviciului Stare Civilă.

 

Specificul acestui concurs este reprezentat în modalitatea de petrecere. Toate oficiile de stare civilă se află în competiţie timp de un an. Aceasta se rezumă la activitatea obişnuită, cotidiană a oficiilor de stare civilă, guvernată de legislaţia RM în vigoare şi orientată de criteriile de apreciere a activităţii oficiilor aprobate la 20 aprilie 2004 de Regulamentul cu privire la organizarea concursului republican cu genericul „Cel mai bun oficiu de stare civilă”.

 

Comisia de evaluare, constituită din funcţionarii Serviciului Stare Civilă, se deplasează în teritoriu pentru a aprecia activitatea colectivului desfăşurată timp de un an.

 

Criteriile, în conformitate cu care se evaluează indicii de activitate ale oficiilor şi se identifică finaliştii, sunt următoarele:


- respectarea prevederilor legislaţiei;
- calitatea lucrului efectuat;
- aspectul estetic al încăperilor oficiului;
- nivelul de asigurare a securităţii şi integrităţii fondului de arhivă;
- nivelul de pregătire profesională, competenţa, randamentul muncii;
- lucrul metodic cu primăriile, conlucrarea cu organele administraţiei publice locale, de drept, de statistică, medicale şi altele; oglindirea activităţii oficiului şi problemelor ce ţin de competenţa acestuia în mijloacele de informare în masă;
- climatul psihologic în colectiv, relaţiile cu publicul;
- manifestarea spiritului de sîrguinţă la implementarea şi utilizarea tehnologiilor informaţionale şi a altor mijloace progresive în procesul organizării serviciului.

 

Primele două ediţii ale concursului au instituit practica anunţării laureaţilor concursului în cadrul festivităţii dedicate Zilei profesionale a colaboratorilor sistemului organelor de stare civilă, instituită prin ordinul MDI nr.18 din 12 aprilie 2004.


Astfel, în temeiul acestui ordin, ziua de 26 aprilie este declarată  Ziua profesională a colaboratorilor sistemului organelor de stare civilă.

 

Este semnificativ faptul că Serviciul Stare Civilă a dedicat festivitatea nu numai premierii învingătorilor. În scopul aprecierii şi stimulării celorlalţi colaboratori cu realizări deosebite în domeniul activităţii de stare civilă, s-a decis acordarea  următoarelor menţiunilor de apreciere:

 

 

1. „Implementarea tehnologiilor informaţionale”;
2. „Promotorul imaginii organelor de stare civilă”;
3. „Cel mai solicitat oficiu de stare civilă”;
4. „Cel mai modern oficiu de stare civilă”;
5. „Pană de aur”;
6. „Competenţă şi echitate”;
7. „Fond de arhivă model”.

 

Oficiul de stare civilă, desemnat cîştigător, intră în posesia unei cupe transmisibile. Trofeul fabricat din bronz, există într-un singur exemplar şi a fost conceput în intenţia de a reflecta întreaga complexitate a activităţilor desfăşurate în cadrul organelor de stare civilă. Denumirea oficiului şi anul în care a ocupat locul I vor fi gravate pe suprafaţa cupei respective. Astfel, este asigurată continuitatea concursului şi relevată importanţa acestuia.

 

 

 

 Istoricul concursului:

 

 

  • Cel mai bun oficiu 2008

 

 

  • Cel mai bun oficiu 2006

 

 

 

 

       


Inapoi  
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
  • banner
voteaza
Rezultatele